La ce vârstă apare anxietatea?

Anxietatea nu are o singură vârstă de debut. Poate apărea în copilărie, adolescență sau pentru prima dată la vârsta adultă, iar cercetările arată că vârsta la care apare diferă considerabil în funcție de tipul tulburării de anxietate. Unele forme, precum anxietatea de separare și fobiile specifice, tind să înceapă foarte devreme, în timp ce tulburarea de panică și anxietatea generalizată au frecvent un debut mai târziu.

Această distincție este importantă deoarece anxietatea nu trebuie privită exclusiv ca o problemă a gândirii. Ea implică sisteme biologice responsabile pentru detectarea pericolului, anticipare, învățare, răspunsul la stres și reglarea sistemului nervos autonom. Dezvoltarea acestor sisteme continuă din copilărie până la începutul vieții adulte, în paralel cu experiențele prin care trecem.

Organizația Mondială a Sănătății confirmă că simptomele tulburărilor de anxietate încep frecvent în copilărie sau adolescență, deși tulburările anxioase pot apărea la orice vârstă.

Ce spune cercetarea despre vârsta de debut a anxietății?

Una dintre cele mai importante meta-analize dedicate exact acestei întrebări a analizat 24 de studii populaționale. Rezultatul este foarte relevant: vârsta medie de debut pentru tulburările de anxietate, luate împreună, a fost de aproximativ 21,3 ani (de Lijster et al., 2017).

Această medie poate fi însă înșelătoare dacă este interpretată ca o „vârstă normală” la care începe anxietatea. Cercetătorii au găsit diferențe importante între tulburări. Anxietatea de separare, fobiile specifice și anxietatea socială aveau, în medie, debutul înainte de 15 ani, în timp ce agorafobia, tulburarea de panică și anxietatea generalizată tindeau să apară mai târziu. Pentru grupul tulburărilor cu debut mai tardiv, mediile s-au situat aproximativ între 21 și 35 de ani.

Așadar, întrebarea „La ce vârstă apare anxietatea?” are un răspuns mai precis decât simplul „în adolescență”: primele vulnerabilități și unele tulburări anxioase apar foarte devreme, dar alte forme se manifestă predominant în adolescența târzie și viața adultă timpurie.

Anxietatea poate începe încă din copilărie

Copilăria reprezintă una dintre perioadele importante pentru apariția anxietății. Frica este, desigur, o componentă normală a dezvoltării. Un copil poate avea teamă de separare, întuneric, persoane necunoscute sau anumite situații fără ca aceasta să reprezinte automat o tulburare psihologică.

Diferența apare atunci când frica devine persistentă, disproporționată, greu de controlat și începe să interfereze cu școala, relațiile, somnul sau funcționarea normală.

Cercetările din epidemiologia dezvoltării descriu tulburările anxioase drept condiții care apar frecvent și relativ devreme în dezvoltare. Mai mult, chiar dacă o tulburare anxioasă din copilărie poate intra în remisie, vulnerabilitatea psihologică nu dispare neapărat; ulterior poate reapărea aceeași tulburare sau o altă problemă de sănătate mintală (Beesdo-Baum & Knappe, 2012).

De ce adolescența este o perioadă importantă?

Adolescența aduce simultan transformări biologice, cognitive și sociale majore. Creierul continuă să se maturizeze, relațiile sociale devin mult mai importante, apare preocuparea pentru acceptarea de către ceilalți, iar organismul trece prin schimbările hormonale asociate pubertății.

În același timp, sistemele cerebrale implicate în detectarea amenințării și răspunsul emoțional interacționează cu regiuni corticale responsabile pentru evaluare, inhibiție și control cognitiv, care continuă să se maturizeze.

Din această perspectivă, adolescența reprezintă o perioadă în care sensibilitatea la amenințare și capacitatea de reglare sunt încă în dezvoltare.

Datele OMS arată amploarea fenomenului: tulburările anxioase afectează aproximativ 4,1% dintre adolescenții de 10–14 ani și 5,3% dintre cei de 15–19 ani, anxietatea fiind printre cele mai importante probleme de sănătate mintală ale adolescenței.

Ce ne spune o meta-analiză realizată pe peste 700.000 de persoane?

O perspectivă și mai amplă vine dintr-o meta-analiză publicată de Solmi și colaboratorii săi, care a reunit 192 de studii epidemiologice și 708.561 de participanți.

Analiza nu s-a limitat la anxietate, ci a urmărit vârsta de debut a tulburărilor mintale în general. Cercetătorii au constatat că aproximativ 34,6% dintre persoanele care dezvoltă o tulburare mintală au debutul până la 14 ani, 48,4% până la 18 ani și 62,5% până la 25 de ani. Vârsta de vârf pentru debutul tulburărilor mintale, considerate împreună, a fost estimată la aproximativ 14,5 ani (Solmi et al., 2022).

Aceste rezultate nu înseamnă că majoritatea oamenilor dezvoltă o tulburare mintală până la 25 de ani. Procentele se referă la persoanele care ajung să dezvolte o tulburare, iar concluzia importantă este că o proporție mare dintre aceste tulburări își are debutul relativ devreme în viață.

Poate anxietatea să apară pentru prima dată după 30 sau 40 de ani?

Da. Faptul că multe tulburări anxioase au debut precoce nu înseamnă că anxietatea care apare la 30, 40, 50 sau 60 de ani este neobișnuită sau imposibilă.

Sistemul nervos rămâne adaptabil pe tot parcursul vieții, iar anxietatea rezultă din interacțiunea dintre factori biologici, psihologici și sociali. OMS menționează printre factorii de risc experiențele adverse, pierderile importante, abuzul și alte forme de stres semnificativ. Sănătatea fizică poate, de asemenea, interacționa bidirecțional cu anxietatea.

Un adult poate funcționa foarte bine timp de decenii și poate dezvolta simptome într-o perioadă în care solicitările depășesc capacitatea sa actuală de adaptare. Stresul profesional prelungit, pierderea unei persoane apropiate, schimbările relaționale, responsabilitățile familiale, privarea de somn sau problemele medicale pot contribui la apariția ori intensificarea anxietății.

De aceea, vârsta debutului nu trebuie confundată cu vârsta la care vulnerabilitatea s-a format. Uneori există o predispoziție mai veche care devine vizibilă abia într-un anumit context de viață.

Anxietatea este și o experiență corporală

Un aspect pe care îl consider esențial atunci când vorbim despre anxietate este faptul că oamenii nu o experimentează numai prin gânduri.

Anxietatea poate fi simțită prin tensiune musculară, modificarea respirației, neliniște, senzații abdominale, tremur, transpirație sau senzația persistentă că organismul trebuie să rămână pregătit pentru ceva. OMS include explicit tensiunea fizică și simptomele somatice printre manifestările tulburărilor anxioase.

Am întâlnit persoane care spuneau inițial că „nu sunt anxioase”, pentru că nu se identificau cu ideea de frică permanentă. Când atenția era mutată dinspre poveste spre corp, deveneau însă evidente maxilarul permanent încordat, respirația ținută inconștient, abdomenul contractat sau incapacitatea de a rămâne efectiv în repaus.

Aceasta este una dintre explicațiile pentru care abordarea anxietății exclusiv prin conținutul gândurilor poate fi insuficientă pentru unele persoane. Cogniția contează enorm, dar anxietatea are și o componentă autonomă, senzorială și comportamentală.

La ce vârstă apare, deci, anxietatea?

Nu există o vârstă unică. Cercetarea indică însă un model destul de clar: anxietatea are frecvent rădăcini timpurii, iar copilăria, adolescența și începutul vieții adulte reprezintă perioade importante de debut.

Fobiile specifice, anxietatea de separare și anxietatea socială tind să înceapă mai devreme, în timp ce tulburarea de panică și anxietatea generalizată pot avea un debut considerabil mai târziu. Iar apariția simptomelor pentru prima dată la maturitate rămâne posibilă.

Mai important decât să întrebi „Sunt prea bătrân pentru ca aceasta să fie anxietate?” este să observi ce s-a schimbat în funcționarea ta, cât persistă simptomele și cât de mult îți afectează viața. Atunci când anxietatea devine persistentă, greu de controlat sau interferează semnificativ cu viața cotidiană, evaluarea de către un profesionist în sănătate mintală poate diferenția anxietatea normală de o tulburare anxioasă și poate exclude alte explicații.

Cum te poate ajuta Metoda Somatic Shaking?

Somatic Shaking este o formă de mișcare noogenică și neurogenică prin care lucrăm cu tremorul, shakingul și vibrația pentru a susține eliberarea încărcăturii asociate anxietății, activând mecanismele naturale de reglare ale corpului, inclusiv respirația, tonusul muscular, propriocepția și influența nervului vag asupra stării autonome. Din perspectivă științifică, știm că respirația lentă și expirul prelungit pot influența variabilitatea ritmului cardiac, un marker asociat cu reglarea parasimpatică, iar cercetările despre intervenții somatice bazate pe tremor, precum TRE, explorează modul în care tremorul neurogenic poate susține reducerea stresului, anxietății și încărcăturii emoționale. În Somatic Shaking, partea noogenică începe prin tremor intențional, adică tu inițiezi mișcarea, iar partea neurogenică poate apărea atunci când corpul preia procesul și tremorul devine spontan, neintențional, condus de sistemul nervos. Această trecere de la control la permisiune este esențială, pentru că anxietatea nu trăiește doar în gânduri, ci și în piept, diafragmă, maxilar, pelvis, psoas și în vechile răspunsuri de supraviețuire pe care corpul le repetă până când primește o cale sigură de descărcare.

Important: Somatic Shaking nu înlocuiește evaluarea medicală sau psihoterapia atunci când acestea sunt necesare, însă poate funcționa ca o practică somatică profundă pentru oamenii care vor să lucreze cu ceea ce corpul încă poartă: frică, rușine, vinovăție, tensiune, control și reacții vechi care se activează înainte ca mintea să poată interveni.

Programe Somatic Shaking™

Dacă simți că anxietatea nu este doar o problemă care trebuie discutată, ci și o încărcătură pe care corpul tău încă o poartă, poți explora programele Somatic Shaking™ aici: Programe Somatic Shaking™.  Acolo găsești formate prin care poți lucra ghidat cu shaking, vibrating și tremoring, într-un cadru construit pentru reglare, descărcare somatică și întoarcere în corp.

Bibliografie

Beesdo-Baum, K., & Knappe, S. (2012). Developmental epidemiology of anxiety disorders. Child and Adolescent Psychiatric Clinics of North America, 21(3), 457–478. https://doi.org/10.1016/j.chc.2012.05.001 (PubMed)

de Lijster, J. M., Dierckx, B., Utens, E. M. W. J., Verhulst, F. C., Zieldorff, C., Dieleman, G. C., & Legerstee, J. S. (2017). The age of onset of anxiety disorders: A meta-analysis. Canadian Journal of Psychiatry, 62(4), 237–246. (PubMed Central (PMC))

Solmi, M., Radua, J., Olivola, M., Croce, E., Soardo, L., Salazar de Pablo, G., et al. (2022). Age at onset of mental disorders worldwide: Large-scale meta-analysis of 192 epidemiological studies. Molecular Psychiatry, 27, 281–295. (PubMed)

World Health Organization. (2025). Anxiety disorders. (Organizația Mondială a Sănătății)

World Health Organization. (2025). Mental health of adolescents. (Organizația Mondială a Sănătății)