Fiecare postură creează un punct de intrare diferit. Metoda rămâne consecventă, în timp ce calea se adaptează inteligent nevoilor corpului. Pe măsură ce mișcarea spontană se desfășoară, ea generează un câmp energetic coerent și din ce în ce mai puternic, unul care se extinde în mod natural și se îndreaptă spre integrare. Scopul mai profund al acestui proces este unitatea — o întoarcere la sentimentul trăit al unității în interiorul organismului și, prin extensie, cu tot ceea ce îl înconjoară. Totuși, această unitate apare mai întâi prin diferențiere: prin aducerea conștiinței asupra fiecărei părți distincte a corpului, fiecărei senzații, fiecărui strat de tensiune — asemenea unei simfonii în care fiecare instrument trebuie să-și găsească locul înainte ca muzica să devină întreagă.